Transparență, unitate, acțiune

Noutăți Industrie

Jucătorii din Marea Britanie, încurajați să comunice mai eficient cu operatorii din industrie


Marea Britanie continuă cu măsurile menite să ofere o mai bună protecție jucătorilor și să faciliteze comunicarea între aceștia și operatorii licențiați din teritoriu. Începând cu 1 august, jucătorii vor putea să își înregistreze plângerile legate de activitățile de gambling, fie el online ori tradițional, prin intermediul platformei inovative intitulate „Resolver”.

Site-ul, realizat în colaborare cu the UK Gambling Commission, se dorește a fi un instrument ușor de folosit, menit să centralizeze plângerile jucătorilor și, mai mult, să înlesnească procesul de rezolvare a nemulțumirilor clienților.

Complet gratuită, neutră și independentă, platforma are avantajul că oferă inclusiv explicații despre drepturile consumatorilor și despre legislație, estimându-se că mai bine de un sfert dintre cei ce vor să înregistreze o reclamație vor renunța la intenția lor, odată ce înțeleg care le sunt drepturile, dar și obligațiile.

Fiind una dintre țările europene considerate exemplu de bune practici în materie de legislație și joc responsabil, Marea Britanie continuă, iată, să fie un model pentru statele europene – și nu numai – care aspiră la o dezvoltare organică și susținută a industriei de gambling.

Sursa: calvinayre.com




  •   25 iulie
  •   Rombet