XII. Modificarea şi completarea legii contenciosului administrativ

Legea contenciosului administrativ a fost modificată şi completată, prin adoptarea de către parlament a Legii nr.212 din 2018, aducându-se substanţiale îmbunatăţiri în soluţionarea cauzelor privind anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.

Cele mai importante modificări, aduse legii, sunt:

1. Nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative:

• care nu mai pot fi revocate, întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, aşa cum este cazul deciziilor comitetului de supraveghere al ONJN, acte administrative care sunt executorii de la data comunicării lor;
  
• în cazurile refuzului nejustificat de a rezolva o cerere la un drept sau interes legitim;
• în cazul în care nu a primit răspunsul în termenul legal;
• în cazul invocării excepţiei de nelegalitate.

2. Reclamantul, persoana fizică sau juridică de drept privat, se va adresa exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul ei;

3. Reclamantul, autoritate ori instituţie sau asimilata publică, se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului;

4. Autoritatea publică emitenta comunica instanţei, împreună cu întâmpinarea, actul atacat şi cu întreaga documentaţie, care a stat la baza emiterii lui şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei;

5. Instanţa soluţionează cererea de suspendare, de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor;

6. Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz instanţa poate dispune suspendarea actului atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei;

7. Recursul suspenda executarea şi se judecă de urgenţă;

8. Cererile în justiţie pot fi formulate şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.

9. Constituie motiv de revizuire, hotărârile definitive, dar care au încălcat principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene, prevăzut în Constituţie la art.148, alin.2 iar cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive şi se soluţionează de urgenţă şi cu precădere.