Transparență, unitate, acțiune

Comunicate Rombet

Un nou seminar Rombet va avea loc în iunie, la Timișoara


După prezența numeroasă din luna mai, de la București și Iași, Rombet vă invită la Timișoara, în 15 iunie, unde va avea loc un nou seminar având ca temă „Fiscalitatea și contabilitatea jocurilor de noroc – aspecte teoretice și practice”, eveniment a cărui gazdă va fi, ca de fiecare dată, domnul Anchidim Zăgrean, vicepreședintele asociației noastre și expert în reglementări contabile și fiscale.

Alături de noi se vor afla și reprezentanți ai conducerii Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, iar participanții vor avea ocazia de a solicita informații și de a afla răspunsuri la întrebări specifice despre cadrul legislativ, noile reglementări din domeniu și despre modalitățile concrete de declarare a taxelor și înregistrarea în contabilitate a operațiunilor curente.

Invităm alături de noi toți organizatorii și producătorii care activează în industrie, participarea fiind, ca și până acum, gratuită.

Seminarul va avea loc la Hotel Continental, începând cu ora 09:45, iar programul evenimentului poate fi consultat aici. Pentru mai multe informații și pentru înscriere, vă rugăm să trimiteți un email la adresa office@rombet.com.



  •   30 mai
  •   Rombet