Transparență, unitate, acțiune

Comunicate Rombet

Rombet a participat la Londra, la cea mai de succes ediție ICE Totally Gaming de până acum


Industria internațională de gambling a fost marcată, la începutul lunii februarie, de o nouă ediție de succes a celui mai important eveniment  european dedicat domeniului, ICE Totally Gaming. Ca de fiecare dată, reprezentanții Rombet au fost prezenți și anul acesta la Londra, fiind al treilea an consecutiv când asociația noastră a susținut evenimentul în calitate de partener media, în urma unui acord încheiat cu organizatorii, Clarion Events.

Ediția de anul acesta a adus laolaltă peste 500 de expozanți din mai bine de 60 de țări și regiuni care au contribuit decisiv la succesul evenimentului, așa cum declară reprezentanții Clarion Events: „Săptămâna ICE, de la Londra, a fost o sursă de inspirație pentru industria internațională de gaming. Contribuția celor 527 de expozanți a fost una de-a dreptul fenomenală și ne-a ajutat să rămânem vârful de lance al evenimentelor dedicate domeniului. Nu avem încă datele oficiale, dar credem că ele vor confirma ceea ce bănuim deja, că ediția din  2017 va depăși recordul de anul trecut, fiind cel de-al șaselea an de creștere.” (Kate Chambers, Managing Director pentru Divizia de Gaming a Clarion Events). Organizatorii au anunțat, de asemenea, că evenimentul de anul acesta a fost cel mai mare din istorie, cu 40.925 de metri pătrați de spațiu expozițional, cu 82% mai mult decât 2012, ultimul an când ICE Totally Gaming s-a organizat la Earls Court.

„BMM Testlabs, Kiron Interactive, Newton, EveryMatrix, BetConstruct, Scientific Games, Playtech, Mohio Gaming Competence, Vermantia sunt numai câteva dintre standurile care au primit o atenție deosebită din partea noastră. Fie că sunt membri ai asociației Rombet, parteneri media sau expozanți care încă nu erau foarte familiarizați cu industria de gaming de la noi din țară, am vorbit pe larg despre dezvoltarea afacerilor, despre legislația din România sau despre perspectivele anului 2017. În toate discuțiile am subliniat că cei interesați de piața  jocurilor de noroc de la noi, atât cei deja prezenți, cât și cei ce au în plan să vină în viitorul imediat, vor găsi în Rombet întregul sprijin pentru chestiuni legate de legislație, fiscalitate, parteneri etc”, a declarat președintele asociației, domnul Dan Alexandru Ghiță.

Am beneficiat și de o scurtă întâlnire cu doamna Odeta Nestor, președintele ONJN, care a fost de asemenea prezentă la evenimentul din capitala londoneză. „Suntem mereu implicați în toate aspectele care țin de bunul mers al industriei noastre, așa că am profitat de posibilitatea de a discuta cu doamna Nestor despre câteva dintre subiectele arzătoare ale organizatorilor de jocuri de noroc din România, în special pe partea de slot-machine, urmând ca aceste teme să fie reluate după întoarcerea în țară”, au fost cuvintele domnului Anchidim Zăgrean, vicepreședinte Rombet.

Ca la orice eveniment de amploare dedicat industriei, nu puteau lipsi discuțiile pe marginea subiectului jocului responsabil, cu atât mai mult cu cât la ICE Totally Gaming au fost prezenți reprezentanții unor organizații de renume din sfera Responsible Gambling precum GamCare sau Gambling Therapy. „Am avut ocazia să vorbim și să ne împărtășim planurile privind proiectele de joc responsabil cu unele dintre cele mai importante nume ale domeniului. A fost o oportunitate foarte bună de a face schimb de informații și am avut chiar o foarte interesantă și utilă discuția și cu domnul Pieter Remmers, de la Asociația Europeană pentru Studiul Gamblingului, un veteran în ceea ce privește consultanța în materie de joc responsabil”, ne-a declarat prim-vicepreședintele Rombet, Dan Iliovici.

Așteptăm cu nerăbdare ediția de anul viitor la care asociația promite să fie prezentă, reprezentând cu succes, ca de fiecare dată, interesele membrilor Rombet și dincolo de granițele țării.





  •   20 februarie
  •   Rombet